Despagubirea vehiculelor

ARTICOLUL 21

Stabilirea despăgubirii la vehicule

(1) La stabilirea ofertei de despăgubire se iau în considerare următoarele elemente care pot fi incluse în sistemele de specialitate:
a) identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale;
b) influenţa asupra valorii de vânzare de piaţă a:
(i) factorilor specifici de corecţie, precum kilometri parcurşi, data primei înmatriculări, dotări, numărul proprietarilor, starea anvelopelor şi alţi factori;

(ii) factorilor specifici de influenţă care evidenţiază starea de exploatare şi întreţinere a vehiculului, precum existenţa unor deformaţii ale elementelor caroseriei, urme de rugină, scurgeri de ulei, tapiţerie pătată sau uzată şi alţi factori;
(iii) unor avarii preexistente asupra valorii vehiculului;
(iv) istoricului de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele.
(2) La stabilirea ofertei de despăgubire sunt luate în considerare modificările structurii de echipare a vehiculului, survenite între data comercializării şi cea a producerii accidentului.
(3) Pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului în vederea înaintării ofertei de despăgubire se au în vedere:
a) piese şi materiale care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre;
b) elemente specifice de calcul precum tarife orare, adaosuri, costuri specifice, discounturi determinate prin utilizarea mecanismului de cerere şi ofertă.
(4) În cazul în care persoana păgubită nu acceptă oferta de despăgubire şi/sau soluţia tehnică adoptată, aceasta poate solicita o expertiză realizată de către expert tehnic autorizat, ales de comun acord de către părţi. Raportul de expertiză poate fi contestat prin metoda soluţionării alternative a litigiilor sau ulterior acesteia prin instanţă.

 

Norma 39/2016 A.S.F.